Back to Top

Noutati in biblioteca (4) - Kilipirim la mare :D


Spre surpriza mea a venit Kilipirim şi la mare!!! De fapt ştiam că avea să vină (ca în fiecare an), însă mă aşteptam să vină mult mai târziu!

Toate ca toate, am fost în prima zi la târgul de carte de pe faleză şi am fost puţin cam dezamăgită pentru că nu am găsit nimic din ce plănuisem să îmi iau  :'( (nu tu Lupii din Mercy Falls, nu tu cărţi scrise de japonezi, nu tu cărţi scrise de Melissa Marr). Iar ce părea cât de cât mai interesant era scump din cale'afară!

La LEDA preţurile erau de la 35 de lei în sus, la Nemira multe cărţi la 10 lei însă nu mă atrăgea ceva în mod special, cărţile în ediţie de chioşc erau prezente la preţuri atractive însă JV nu mă interesa iar celelalte(Cercul Secret spre ex îl aveam) sărisem deja peste ele atunci când apăruseră la reviste. Pentru cei care le vor încă pot să le găsească acolo :D *ah da, mai aveau şi Forţele Răului Absolut care m-a tentat pentru o clipa dar după iar am avut presimţirea că nu avea să îmi placă această serie*


Concluzia primei zile de Kilipirim se reduce la faptul că am găsit nişte cărţi la care nu mă aşteptam să le cumpăr prea curând. 
  • Codul Haosului o ştiu de ani buni însă era dezamăgitor de scumpă când o văzusem prima dată
  • iar Zburătorul de Kenneth Oppel mi-a făcut cu ochiul :D Mi-a plăcut mult descrierea şi chiar aveam poftă să călătoresc prin văzduh în curând.

Concluzia suprema: 2x 23lei = 46 lei şi 2 cărţi drăguţe pentru copilul din mine :D
Succes tuturor care merg la cumpărături de cărţi în această perioada.
TÂRGUL ŢINE PÂNĂ PE 5 AUGUST 2012.



 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics