Back to Top

Recenzie: Nina si Ochiul Secret al Atlantidei(Fetita celei de a sasea luni #4) de Moony Witcher


Gen: Fantasy, Adolescenţi, Aventură, Copii
Număr de pagini: 376
Format: Copertă Broşată
Limba: Română
Editura: Rao >> Rao pentru copii
Data apariţiei: 2006


Sinopsis:
Aventurile Ninei se apropie de sfarsit,intr-un ritm din ce in ce mai alert. Mai lipseste numai o taina-APA- pentru ca eroina noastra sa pata elibera planeta Xorax si gandul copiilor. Astfel fetita Celei de a sasea Luni intreprinde o clatorie fantastica: ajunge pana la Zidul Chinezesc, unde il cunoaste pe tristul dragon indragostit Zhu Long, si reuseste chiar sa intre pe taramul magic al Atlantidei.
               
Rating: 4-4.5/5

Fetiţa Celei de a Şasea Luni este una din seriile copilăriei mele! Am primit primul volum de la mama mea, de sărbători, şi l-am devorat în câteva zile. La fel s-a petrecut şi cu următoarele 2 cărţi din serie. Din păcate am avut o pauză mare de tot până să ajung la al patrulea volum însă a fost plăcut să îmi amintesc de toate personajele şi cuvintele alchimice din lumea Ninei!

În Nina şi Ochiul Secret al Atlantidei, protagonista este supusă ca deobicei la o serie de încercări. Pentru a elibera gândurile copiilor şi planeta Xorax, Nina trebuie să găsească ultima taină şi anume Apa.

Alături de prietenii săi de nădejde, Cesco, Dodo, Roxy şi Fiore, Nina reşeşte să îl înfrângă pe Karkon dar şi Alchicărţile de Tarot.

Chiar şi în momentele grele, atunci când cei dragi ei sunt luaţi de către forţele răului, Nina nu se lasă bătută şi, îndrumată de scrisorile bunicului Mişa, reuşeşte să triumfe.

Pentru că am crescut, acest volum nu mi s-a părut la fel de bun pe cât mi s-ar fi părut în urmă cu 5-10 ani însă mi-a placut călătoria Ninei alături de prietenii ei, reîntâlirea cu lumea magică a alchimiei, cu obiectele vorbitoare şi denumirile amuzante create de autoare.

Pe multe din paginile cărţii puteţi găsi imagini frumoase care vă însoţesc până la sfarşit. Mi-a plăcut mult stilul celui care a realizat desenele şi am fost dezamăgită când am văzut că a fost schimbat în volumul 5 (da, există şi un al cincilea volum! şi eu sunt mirată o.o). Dacă vă interesează puteţi afla mai multe pe site-ul autoarei unde puteţi citi şi primul capitol din Nina e il Numero Aureo. Cele câteva desene care apar în vol 5 mi se par dezamăgitoare! :'(

Recomand celor tineri această serie din toată inima! Este una foarte frumoasă, plină de aventuri în locuri interesante, întâmplări hazlii dar şi altele mai triste, situaţii încurcate care te pun să desluşeşti anumite mistere.

Puteţi găsi această carte la librăria online Libris ! După cum majoritatea ştiu, pe site-ul Libris se pot găsi cărţi online, Libris fiind o librărie online ce oferă cititorilor accesul atât la cărţi în română, cât şi la cărţi în engleză. Puteţi găsi aici aproape orice carte vă doriţi.


Citate:
"Poarta se deschise scârţâind şi în faţa Ninei apărură cinci licurici. Zburau prin sala cea mare, întunecată şi mohorâtă de la intrarea în castel, răspândind lumini slabe din trupurile lor. Asemenea unor mici felinare , însemnară drumul pe care îl avea Nina de făcut. Fetiţa îi urmă, merse de-a dreptul către scara care ducea la Primul Turn. Urcă treptele de marmură roşie şi văzu licuricii formând un cerc în aer: plutind asemenea unor mici candelabre, se opriră în faţa unei uşi care se deschise pe neaşteptate. Cercul luminos reîncepu să se rotească vijelios şi în interiorul lui apăru o lunie portocalie fluorescentă. Nina respira tot mai greu. Îşi privi steaua din palmă: neagră tăciune. Pericolul era aproape!" 

 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics