Back to Top

Lip care - Balsamuri de buze Nivea & Garnier



Tot scotocind prin sertare am realizat că am strâns câteva strugurele de buze şi am zis să vă spun câte ceva despre fiecare în parte. :D



Voi începe cu două strugurele pe care le folosesc atunci când am buzele uscate, lipsite de hidratare.

BALSAM DE BUZE NIVEA CAMOMILE & CALENDULA

Acest balsam de buze are un miros plăcut şi nu prea puternic de muşeţel. La început vi se poate părea ciudată culoarea lui, verde, dar vă asigur că o să vă obişnuiţi cu ea şi pe buze nu se vede aşa. :) Am început să îl folosesc de vreo doi ani, din timpul iernii când aveam buzele mai uscate şi îmi cam crăpau. Este foarte bun pentru calmarea buzelor iritate şi le hrăneşte foarte bine, muşeţelul şi gălbenelele din compoziţie având acest rol.

BALSAM DE BUZE GARNIER NOURISH

În momentul de faţă cel mai mult folosesc acest balsam de buze cu uleiuri vegetale şi alantoină (biocomponentă de origine vegetală, extrasă din rădăcinile şi frunzele de Tătăneasă). Nu mai folosisem acest produs şi am fost destul de sceptică atunci când i-am simţit mirosul. Are un miros... ciudat pot spune. Nu e un miros rău dar eu de fel nu mă împac bine cu orice fel de miros, mai ales când vine vorba de produsele dedicate buzelor. După destul de multă vreme am reuşit să mă obişnuiesc cu mirosul (nu credeam că o voi face vreodată) şi acum sunt destul de mulţumită. Balsamul de buze îşi face efectul, repară buzele atunci când le simt mai uscate sau crăpate.



În continuare vă prezint trei balsamuri de buze care oferă, pe lângă hidratare, şi culoare buzelor.

BALSAM DE BUZE NIVEA SOFT ROSE

Conţine: unt de shea, ulei de jojoba, extract din seminţe de strugure
Nu mai ţin minte exact când am achiziţionat acest balsam de buze dar nu l-am folosit prea mult. Are un miros oarecum trandafiriu dar nu mă atrage în mod special. Oferă buzelor hidratare şi o nuanţă vagă, roz sidefie.

BALSAM DE BUZE NIVEA FRUITY SHINE STRAWBERRY

Pentru că mi se terminase balsamul de buze cu tente roşii (tot de la Nivea, varianta Cherry) am vrut să am ceva asemănător aşa că am zis să testez şi varianta cu căpşuni. Cel cu cireşe mi-a plăcut însă dacă nu eram atentă şi trecea de conturul buzelor, rămâneam pătată de jur împrejur, ceea ce nu era prea plăcut pentru mine. Cam acelaşi lucru în pot spune şi despre acest balsam de buze... chiar dacă un miros mai dulceag care nu mă mai atrage prea mult, cel mai deranjant este faptul că pătează pielea. :)

BALSAM DE BUZE NIVEA FRUITY SHINE WATERMELLON

Acesta este balsamul de buze pe care îl folosesc acum pentru a oferi hidratare dar şi culoare. Are un miros foarte plăcut şi nu mi se pare că ar păta buzele ca balsamurile cu cireşe sau căpşune menţionate anterior. Înainte de acest balsam îl folosisem şi pe cel denumit Pink Guava care era asemănător şi despre care am numai cuvinte de laudă. :)

Soft Rose, Strawberry, Watermellon (de sus, în jos)


Un alt balsam de buze pe care îl voi menţiona la final este unul a cărui denumire nu o mai ştiu. Are un miros dulceag dar nu acrişor, şi îl achiziţionasem din Bulgaria acum ceva vreme. Nu l-am mai folosit de mult timp însă mi s-a părut destul de ok. Cred că era cu aromă de lavandă dacă nu mă înşel dar nu prea mirosea a lavandă. :))

Cam atât pentru această postare. Voi aveţi nişte balsamuri de buze preferate sau alte produse de îngrijire a buzelor pe care le folosiţi? :D



 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics