Back to Top

Ceai Sir Edward de Macese & Hobbitul (ilustrat) de J.R.R. Tolkien



Vremea schimbătoare din ultimele zile m-a făcut să revin la ceaiurile calde și să mă pregătesc deja moral pentru toamnă. Pentru că hobiții sunt extrem de comozi din fire, m-am gândit că ar fi potrivit să mă reîntâlnesc cu domnul Bilbo Baggins la un ceai cald de fructe pentru a ne încălzi sufletele cât timp afară este răcoare (astăzi s-a încălzit dar pe seară probabil va fi răcoare).

La magazinul Lidl am găsit mai multe ceaiuri de la Sir Edward Tea și am decis să îl testez pe cel cu aromă de măceșe (rosehip) pentru că de obicei acest tip de ceai îmi place.

Am descoperit că ceaiul este extrem de acrișor (numai bun pentru mine!) așa că nu era necesar să mai folosesc lămâia (mare greșeală am făcut la prima încercare) ci doar zahărul sau mierea. Am testat acest ceai atât simplu cât și îndulcit cu o linguriță de zahăr brun și mi-a plăcut foarte mult în ambele cazuri. Față de alte ceaiuri testate recent mi s-a părut destul de concentrat dar și aromat. Ingredientele par naturale așa că nu știu de unde vine această tărie a ceaiului (având în vedere și prețul accesibil al unei cutii: de 2-3 lei aproximativ).

Ingrediente: 64% fructe uscate de măceș, 26% hibiscus, 10% fructe uscate de aronie
Se folosește 1 pliculeț pentru o cană de apă fierbinte (200ml). Se lasă 5 minute la infuzat.



Hobbitul de J.R.R. Tolkien mă însoțește în această perioadă când vremea este schimbătoare la fel ca și zilele de aventură prin care trece Bilbo Baggins alături de noii săi prieteni. :-)

Voi ce mai lecturați și ce ceaiuri mai beți în această perioadă?



Puteți găsi această carte la Diverta. O puteți comanda de pe Dol și nu uitați să intrați și pe Club Diverta dacă vreți să stați la curent cu toate noutățile!


 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics