Back to Top

Distanta dintre noi de Jhumpa Lahiri - Fragment in avanpremiera

Distanța dintre noi de Jhumpa Lahiri
Titlul original: The Lowland
Gen: Ficțiune, India
Format: Paperback
Colecția: Babel
Traducător: Adriana Voicu
Număr de pagini: 480
Format: 120 x 220 mm
Apare pe 15 septembrie 2015 la editura Nemira

Sinopsis:
Doi frați, o singură tragedie. Două civilizații, o singură viață. Un trecut de coșmar, o revoluție, o iubire ce trece dincolo de moarte, un roman despre distanța dintre oameni și lumi și despre imposibila apropiere.

Din anii ’60 și până în prezent, din India în America, de la o generație la alta, povestea unei familii se scrie într-o carte ce poartă amprentă inconfundabilă a scriitoarei Jhumpa Lahiri, câștigătoare a Premiului Pulizer.

„Cea mai buna carte a lui Lahiri. Neliniștitoare și generoasă. Tulburatoare și, de asemenea, satisfăcătoare. “
The New York Review of Books

„Un roman memorabil și puternic… Cu «Distanța dintre noi», literatura lui Lahiri ajunge la mare înălțime. “
USA Today

Editura Nemira ne invită la o lectură deosebită. Cartea Distanța dintre noi, scrisă de Jhumpa Lahiri, a fost nominalizată la Man Booker Prize şi este o carte care trebuie să nu lipsească din biblioteca cititorilor ce au gusturi selecte.

Inclusă în: Top TIME cele mai bune romane, Top USA Today cele mai bune cărți; Top People cele mai bune zece cărți; Top Good Reads cele mai bune cărți; Top 10 Apple

Distanța dintre noi de Jumpa Lahiri
FRAGMENT AVANPREMIERĂ

„Au început să se întâlnească în campusul lui, apoi și în al ei. Dar acum dădeau mereu unul de celălalt, chiar și atunci când nu aveau întâlnire. El intra alături, pe poarta universității Presidency, privind-o cum coboară scara de la intrare la sfârșitul unui curs. Se așezau undeva sub porticul drapat cu steaguri înălțate de Uniunea Studenților. Când se țineau în curtea interioară discursuri despre scumpirea continuă a produselor alimentare, despre populația în creștere, despre criza locurilor de muncă, le ascultau împreună. Când se porneau marșuri pe College Street, o lua cu el.
A început să-i aducă de citit. De la tarabele cu cărți i-a cumpărat Manifestul lui Marx, Confesiunile lui Rousseau. Cartea lui Felix Greene despre Vietnam.
Își dădea seama că făcuse impresie asupra lui, nu doar pentru că citea ce îi dădea, ci pentru că vorbea cu el despre lecturile făcute. Schimbau opinii despre limitele libertății politice și dacă libertatea era același lucru cu puterea. Despre individualism, care ducea la formarea de ierarhii. Despre ce era societatea la un moment dat și ce putea deveni.
Ea simțea cum mintea îi devine mai ascuțită, mai adunată. Se lupta să înțeleagă mecanismele concrete ale lumii, în loc să se îndoiască de existența ei. Se simțea mai aproape de Udayan în zilele când nu îl vedea dacă se gândea la lucrurile care contau pentru el.
Inițial au încercat să se ferească de Manash, doar ca să afle apoi că el pusese discret lucrurile la cale; că fusese sigur că ei doi se vor înțelege bine. Îi înlesnea lui Gauri prilejurile de a se vedea cu Udayan, găsind explicații în fața familiei în legătură cu absențele ei.
Despărțirile lor erau abrupte, el încetând deodată să-i acorde atenție fiindcă avea de mers undeva. Fie o ședință, fie un curs, niciodată nu dădea o explicație clară. Nu întorcea capul în urmă, dar se oprea de fiecare dată într-un loc din care era sigur că ea îl vede și ridica mâna în semn de bun rămas, înainte de a o duce căuș la gură ca să-și aprindă o țigară; ea se uita apoi cum picioarele lui lungi îl purtau departe de ea, traversând campusul sau strada largă și aglomerată.
Uneori el spunea că vrea să călătorească, să meargă într-unul din satele unde ea și-ar fi putut petrece copilăria, dacă n-ar fi fugit de la țară. Și unde, presupunea ea, după revolta de la Naxalbari viața nu mai era așa de liniștită.
Spunea că vrea să vadă cât mai multe locuri din India, așa cum călătorise Che prin America de Sud. Voia să înțeleagă situația populației. Voia să viziteze și China într-o bună zi. Pomenea de anumiți prieteni care plecaseră deja din Calcutta ca să trăiască printre țărani. Ai înțelege dacă vreodată aș fi nevoit să fac așa ceva? a întrebat-o Udayan.
Era conștientă că o pune la încercare. Că i-ar pierde respectul dacă ar deveni sentimentală, dacă nu s-ar arăta dispusă să înfrunte anumite riscuri. Și astfel, deși nu voia să-l știe departe de ea, nu voia să i se întâmple ceva rău, i-a răspuns că ar înțelege.
În absența lui, își amintea din nou de sine. O persoană care se simțea cel mai bine între cărțile ei, petrecându-și după-amiezile în răcoarea din sala de lectură cu plafon înalt a bibliotecii universității Presidency, umplând caietele cu notițe. Dar de această persoană începuse să se îndoiască de când îl cunoștea pe Udayan. O persoană pe care Udayan, cu degetele sale nesigure, o dădea ferm la o parte, o lustruia. Așa că a început să se vadă mai clar, ca un ochi de geam de pe care fusese ștearsă o peliculă subțire de praf.
În copilărie, conștientă că venise pe lume dintr-o întâmplare, nu știa cine, de unde este și cui îi aparține. Cu excepția lui Manash, nu se putea defini în raport cu frații ei, nici nu se vedea ca una dintre ei. Nu-și amintea de niciun moment, nici măcar în casa aflată într-un loc atât de izolat, în care să fi fost singură cu mama sau tatăl ei. Întotdeauna era cea din coadă, în umbra altora, și credea că nu e destul de importantă pentru a arunca o umbră a ei.
În prezența bărbaților se simțea invizibilă. Știa că nu e tipul de fată după care se întorc capetele pe stradă sau care e remarcată de la celălalt capăt al încăperii la nunta unui văr. Nu fusese pețită după un astfel de eveniment și dată de nevastă câteva luni mai târziu, cum se întâmplase cu câteva din surorile ei. Din acest punct de vedere, era dezamăgită de ea însăși.
În afară de culoarea pielii, suficient de întunecată pentru a fi considerată un defect, probabil că nu era nimic în neregulă cu ea. Și totuși, ori de câte ori stătea să analizeze ce anume o făcea deosebită prin înfățișare, își găsea cusururi, zicându-și că are fața prea lungă, trăsături prea severe. Dorind să poată arăta altfel, convinsă că oricare alt chip ar fi fost de preferat.
Dar Udayan o privea de parcă n-ar mai fi existat nicio altă femeie în oraș. Gauri nu se îndoia câtuși de puțin, atunci când erau împreună, de efectul pe care îl avea asupra lui. Că se înfiora când stătea lângă ea, întorcându-și fața spre ea și privind-o fără nicio șovăială. A observat într-o zi că se pieptănase cu cărarea în cealaltă parte decât de obicei și i-a spus că-i stă bine.
Într-o zi a găsit într-una din cărțile pe care i le dăduse un bilet în care îi scria să se întâlnească la cinematograf. Un spectacol de matineu într-o sală de cinema aproape de Park Street.
Se temea și să se ducă, și să nu se ducă. Era altceva să intre în vorbă lângă coloanele de la intrare sau la cafenea ori să facă o plimbare până la College Square să-i privească pe cei care înotau în bazin. Încă nu se îndepărtaseră de acel teritoriu al facultăților învecinate, unde erau pur și simplu colegi, unde era acceptabil să fie văzuți.
În după-amiaza cu filmul a tot ezitat și până la urmă a întârziat atât de mult, că a ajuns abia la pauză, agitată, îngrijorată că el ar fi putut să se răzgândească sau să n-o mai aștepte, aproape provocându-l s-o facă. Dar și el o provocase să vină.
Era acolo, în fața cinematografului, fumând o țigară, la distanță de grupurile care discutau deja despre prima parte a filmului. Soarele bătea pieziș și el a ridicat mâna când ea se apropia și și-a aplecat capul spre fața ei, formând o mică streașină deasupra capetelor lor. Gestul a făcut-o să se simtă singură cu el, la adăpost în mijlocul mulțimii. Rupți de ceilalți trecători, plutind pe valurile orașului.
Nu a observat niciun semn de enervare sau nerăbdare pe fața lui în momentul când a zărit-o. Numai plăcerea de a o vedea. De parcă știa că va veni; de parcă știa și că va chibzui îndelung și că va ajunge ridicol de târziu, cum se și întâmplase. Când l-a întrebat ce se petrecuse în prima parte a filmului, a clătinat din cap.
Nu știu, a spus el, întinzându-i biletul. Stătuse acolo pe trotuar tot timpul, așteptând-o. Așteptând, până în clipa când s-au aflat în întunericul sălii de cinema, să o ia de mână.”


 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics