Back to Top

Ceai Rooibos și Sărutul Zmeurei & High Witch Next Generation



Happy Sunday! Cum vă petreceți duminica? Sper că este o zi în care să vă puteți încărca bateriile la maximum!

Astăzi am revenit cu postarea despre ceai și cărți care a devenit, se pare, un obicei la final de săptămână. Recent am terminat de citit cartea High Witch Next Generation (Generations #1) de Mona Hanna. Mi-a plăcut foarte mult această carte întrucât a fost drăguță, ca multe alte cărți de-ale autoarei. Voi reveni mâine și cu o recenzie în cazul în care v-am făcut curioși.

Ceaiul pe care l-am testat de această dată a fost o combinație de două de fapt. Ambele ceaiuri le-am luat de la Auchan acum ceva vreme și, fiind vrac, mi le-am pus când am ajuns acasă în două sticluțe pe care le aveam la îndemână. Cred că asă se văd mult mai frumos, este mai ușor să le disting și își vor menține aroma mai mult timp.

Primul ceai pe care mi l-am pus în infuzor a fost unul denumit Sărutul Zmeurei (v-am mai vorbit despre acesta) urmat de al doilea care a fost un ceai rooibos (ceai roșu). Împreună, cele două ceaiuri au creat o aromă plăcută, cu o tentă ușor acrișoară, cu un miros fain, fructat-acrișor, și cu o culoare arămie numai bună pentru toamnă!



Nu știu dacă voi amestecați ceaiurile de obicei dar eu obișnuiesc să mai fac acest lucru. Sper că nu este un obicei nesănătos însă nu am avut probleme până acum așa că nu îmi fac griji.

Am sesizat că am ajuns la jumătatea lunii și că toamna va pleca în curând, lăsând loc iernii! Nu îmi vine să cred că vine iarna deja și că zboară timpul extrem de repede. Sper ca sărbătorile de iarnă să nu treacă prea rapid și să apuc să le simt așa cum ar trebui. :-)

Ca să nu mă lungesc, vă las pentru moment și ne întâlnim săptămâna următoare cu o serie de postări (cred că urmează și ceva nou pe blog, he he). Zi frumoasă! ^_^






 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics