Back to Top

Ceai "Yogi Tea" - Stomach Ease & Basmania - Răspântia Gândurilor



Recent am avut niște probleme digestive de care scap cu greu se pare, iar pentru a-mi calma disconfortul am ales două ceaiuri noi pentru mine, ceaiuri despre care am citit că au efecte benefice pentru digestie, arsuri, etc.

Ceaiul Stomach Ease de la firma Yogi Tea l-am găsit la Mega Image în secțiunea de produse bio și l-am cumpărat cu jumătate de inimă pentru că nu știam sigur ce gust are și ce efecte va avea în cazul meu. Având în vedere și prețul un pic piperat (în jur de 12 lei) cred că vă dați seama de unde și indecisivitatea mea.

Ingrediente pentru curioși: cardamon bio (17%), fenicul bio (17%), coriandru bio, malţ din orz bio, lemn dulce bio, mentă bio, ghimbir bio (6%), scorţişoară bio, piper negru bio, cuișoare bio.

Prezentare: 17 pliculețe a 1,8g pentru mai multă savoare, ambalate individual.

Conform tradiției Ayurvedice, echilibrarea aromelor aduce după sine echilibrul interior al sufletului.
Ceaiul Digestiv Yogi Tea îmbină dulceața feniculului cu aroma intensă a mentei și coriandrului. Sunt mai apoi combinate cu cardamon și ghimbir pentru a crea o companie delicioasă momentelor de serenitate.



Vă anunț că nu îmi regret alegerea absolut deloc! Acest ceai are un gust absolut minunat, o combinație relaxantă dintre ghimbirul conținut, menta, coriandrul, feniculul recomandat pentru stomac, cardamon, etc. Cuișoarele și scorțișoara din compoziție se simt și ele, și sunt benefice pentru organism.

Ceaiul l-am băut simplu, neîndulcit și fără lămâie. Gustul este plăcut, un pic dulceag pe alocuri (de la lemnul dulce), iar la final poți simți o aromă vagă de iuțeală (de la piperul negru). Am consumat acest ceai fie dimineața, fie seara, în ambele situații făcându-mă să mă simt mai bine. Cu siguranță că îl voi cumpăra deoarece îmi place la nebunie şi gustul său îmi oferă linişte, relaxare şi stare de bine pe toate planurile. :-)
De acum în colo voi cerceta și alte ceaiuri care conțin aceste ingrediente total noi mie pentru un ceai.



Alături de acest ceai care m-a relaxat atât fizic cât și psihic, am avut o carte foarte frumoasă, numai bună pentru această perioadă când stăm cu gândul la magia Sărbătorilor de iarnă. :-)

Am dat întâmplător peste Răspântia Gândurilor (Basmania #1) la Editura Nemira și am fost uimită că nu mai auzisem de această carte. Lectura este încântătoare, povestea, ilustrațiile și aspectul fiecărei pagini fiind extrem de frumoase! Voi reveni și cu o recenzie după ce termin această cărticică. <3

Voi ce ceaiuri mai beți? Ce cărticele mai citiți? ^_^


 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics