Back to Top

Recenzie: Nume de cod: Verity de Elizabeth Wein



Gen: Ficțiune istorică, Război
Format: Paperback
Număr de pagini: 386
Format: 13.7 x 20.3 cm
Apărută în 2013 la editura Epica
Goodreads

Sinopsis:
11 oct. 1943
Un avion spion britanic se prăbușește pe teritoriul Franței ocupată de naziști.
Pilotul, o tânără, și pasagera care o însoțea erau cele mai bune prietene.
Una dintre ele a scăpat ca prin urechile acului, cealaltă a pierdut lupta chiar înainte de a o începe.


Când „Verity” e arestată de Gestapo, este sigură că nu are nicio şansă. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, trăieşte cel mai crâncen coşmar al oricărui spion. Naziştii care o interoghează îi pun în faţă o alegere simplă: ori îşi destăinuie misiunea, ori suportă o execuţie sinistră.
Vor obţine adevărul de la ea. Însă nu va fi cel la care se aşteaptă ei.
În timp ce-şi întreţese complex mărturisirea, Verity îşi dezvăluie trecutul, cum s-a împrietenit cu Maddie, pilot de avioane, şi în ce condiţii a părăsit-o pe Maddie în epava avionului prăbuşit. Pe fiecare nouă bucăţică de hârtie, Verity se luptă pentru viaţa ei, expunându-şi vederile despre curaj şi eşec, ca şi speranţa nebunească de a se întoarce, totuşi, acasă.
Dându-şi la schimb secretele va fi oare de ajuns ca s-o salveze din ghearele unui duşman nemilos şi crud?

Sfâşietoare şi magistral scrisă, Nume de cod, Verity este povestea unei prietenii de neuitat, înfiripată sub auspiciile răului suprem.

Rating: 4/5

La ultima Cartepidemie ne-am decis să citim cartea Nume de cod: Verity de Elizabeth Wein, carte apărută la Editura Epica. Nu știam prea multe lucruri despre această carte, iar tot ce reținusem din descrierea ei era legat de o prietenie dintre două fete și război.

Am realizat că nu prea am avut ocazia să citesc cărți de ficțiune care să abordeze și subiectul războiului. Această carte a avut un început care m-a pus un pic în dificultate din cauza modului de relatare a personajului principal al primei jumătăți din carte. După o vreme m-am obișnuit și chiar am simțit trecerea de la persoana I la persoana a III-a, ca fiind una necesară.

Nu vă voi da multe detalii pentru a nu vă strica amănutele picante ale acestei lecturi (dar și pentru că simt eu că mi se încurcă gândurile când vine vorba de povestirea despre romanele istorice), dar vă pot spune că este scrisă foarte bine!



Cartea este axată pe prietenia dintre două fete care aparțin unor diferite clase din societate: Queenie și Maddie. Norocul a fost cel care le-a unit, devenind prietene de suflet în momente extrem de grele: Cel de-al Doilea Război Mondial. WAFF (Women Auxiliary Air Force - serviciul militar aviatic pentru femei) este cel care le va face pe cele două să se cunoască și mai apoi să aibă o legătură extrem de strânsă, indiferent de locul unde s-ar afla.

Începutul acțiunii ne aduce față în față cu Queenie, minunata Queenie, care a fost capturată de Gestapo. De-a lungul primei jumătăți a cărții vom asista la suferința prin care trece Queenie în clipele când naziștii încearcă să sustragă informații de la ea. Aceștia îi pun la dispoziție posibilitatea de a scrie totul pe hârtie, înfățișându-ne astfel o nouă modalitate de a afla povestea ei și a prietenei sale Maddie.

Mi s-a părut interesant cum Queenie povestește despre ea însăși la persoana a treia și nu își folosește numele real. De-a lungul cărții aflăm că aceast are un nume extrem de lung (Lady Julia Lindsay MacKenzie Wallace Beaufort-Stewart) și poate fi nițel copleșitor când încerci să reții că Julie, Queenie și Verity sunt una și aceeași persoană. Același lucru poate fi spus și despre Maddie, numită la rândul ei Kittyhawk.

Aflăm despre Maddie că este pasionată de avioane, fapt pentru dorința de a pilota este visul ei cel mai mare. Pe de altă parte, Queenie este o bună spioană, lucru pe care ni-l demonstrează de-a lungul poveștii sale impresionante.

Prima jumătate a cărții este relatată din perspectiva lui Queenie (la persoana I și la persoana a III-a), ca mai apoi să punem piesele unui puzzle cap la cap datorită informațiilor pe care Kittyhawk ni le va prezenta în cea de a doua parte a cărții.

Intrigată la culme am fost și de Hauptsturmfürer von Linden, cel care o ține prizonieră pe Queenie, un personaj interesant și complex fără de care, cred eu, cartea nu ar fi avut același impact.

Această carte este total diferită de orice am mai citit până acum, este un amalgam de emoții care te fac să trăiești povestea personajelor ca și când ai fi acolo. Te transportă într-o altă perioadă de timp în care poți simți cât de grea era viața atunci, și mai ales cât de crudă. Prietenia dintre Maddie și Queenie a fost impresionantă și legătura lor va dăinui veșnic, indiferent de tot ceea ce s-a întâmplat! Nu am putut să ofer o notă maximă cărții, întrucât au fost și câteva vagi momente când m-am plictisit și nu am reușit să pătrund bine în lumea creată de Elizabeth Wein, însă per total, este o carte destul de complexă și minunată!

Dacă vă plac cărțile despre război, ficțiune istorică, eu zic că această carte merită citită! :-)




Citate:
"- O să aibă nevoie de o ambulanță, știi tu, drăguță, i-a zis lui Maddie cu blândețe nevasta fermierului. O să aibă nevoie să meargă la spital, dacă a zburat cu un avion.
Cuvintele sale i-au răsunat lui Maddie în cap tot drumul până la telefon. Nu că «O să aibă nevoie să meargă la spital dacă a fost rănită», ci «O să aibă nevoie să meargă la spital dacă a zburat cu un avion.»" (p.23)

"Am petrecut o enervantă jumătate de oră bătându-mă cu Fräulein Engel pe o peniță de stilou, pe care jur că nu am îndoit-o dinadins, prima dată. E adevărat că asta m-a scutit să mai continui o bună bucată de vreme, dar n-a îmbunătățit situația nici faptul că zgripțuroaica asta a îndreptat-o de dinții mei, când aș fi putut s-o fac eu însămi, de masă. Este, de asemenea, adevărat că a fost o prostie din partea mea s-o deformez iarăși, dinadins, în secunda în care ea mi-a înapoiat-o." (p.53)

"Să-ți descoperi cel mai bun prieten, e ca și când ai fi îndrăgostit." (p.83)

"Eu am reușit s-o văd pilotând, totuși.
Știți, o invidiam. Îi invidiam simplitatea, curățenia spirituală a îndeletnicirii sale - Pilotează avionul, Maddie. Asta era tot ce trebuia ea să facă. Nu exista nicio vinovăție, niciol dilemă morală, niciun conflict sau tortură sufletească - pericol, da, însă ea întotdeauna știa cu ce se confruntă. Și eu invidiam faptul că își alesese singură ce făcea și că făcea ceea ce își dorise ea să facă. Nu cred că eu aveam habar ce anume îmi «doream», așa că eu am fost aleasă, nu cea care a ales. Există glorie și onoare în a fi ales. Dar nu prea e loc de liber-arbitru. (p.166)

"S-a îndepărtat și și-a plecat capul, curtenitor. Aproape un salut. În cele din urmă, a spus politicos noapte bună, în franceză:
- Je vous souhaite une bonne nuit.
Și l-am răsplătit din nou, rămânând cu gura căscată.
A trântit ușa în urma lui.
Citise Vercors - citise Le Silence de la Mer, Tăcerea Mării - micul tratat al rezistenței franceze, la recomandarea mea! Altfel cum...?
Ar putea să aibă necazuri din pricina asta. Mă derutează. Presupun că e reciproc." (p.212)

"Ce e cel mai ciudat dintre toate e că, deși plină de aberații, este deopotrivă adevarată - Julie a spus povestea noastră, a mea și a ei, a prieteniei noastre, cu atâta fidelitate. E despre noi. Chiar am avut același vin în același timp? Cum poate ceva atât de minunat și de misterios sa fie adevărat? Dar este." (p.335)

Îi mulțumesc editurii Epica pentru că mi-a oferit un exemplar al cărții pentru recenzare în schimbul părerii mele sincere.

 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics