Back to Top

Fragment în Avanpremieră: Străzi întunecate, vol.2, antologie de George R.R. Martin și Gardner Dozois


Străzi întunecate, volumul 2 – antologie de Gardner Dozois şi George R. R. Martin

Titlul original: Down These Strange Streets

Format: Paperback

Colecția: Nautilus

Număr de pagini: 336

Format: 130 x 200 mm

Data apariţiei: 08.01.2016


Pentru fanii primului volum Străzi Întunecate, editura Nemira are o veste bună! Pe data de 8 ianuarie 2016, va apărea cel de-al doilea volum, denumit tot Străzi Întunecate. Acest al doilea volum este, ca și primul, o antologie realizată de George R.R. Martin și Gardner Dozois.

Aveți acum posibilitatea să citiți un fragment în avanpremieră, care vă va oferi o primă impresie pentru acest volum din colecția Nautilus. Sper să fie pe gustul vostru la început de 2016! :-)

The Witcher: Ultima dorinţă de ANDRZEJ SAPKOWSKI
FRAGMENT AVANPREMIERĂ

„Văzusem obiecte levitând, plutind, mișcându-se de colo-colo, ba chiar repezindu-se prin aer, ca și cum ar fi fost aruncate cu putere, fără ca în apropiere să se afle nimeni. De obicei, la mijloc era vreo scamatorie – deși nu întotdeauna. Asistasem la un fenomen pe care-l consideram ca fiind efectul minţii asupra materiei și mai văzusem și ceea ce se numea activitate de tip poltergeist – termenul german pentru „spirit zgomotos“. Cu toate acestea, eram foarte suspicioasă faţă de tot ce se atribuia acţiunii „spiritelor“. Încă nu întâlnisem niciun lucru care să nu poată fi explicat mai convingător prin puterea minţii omenești.
– Ce vreţi să spuneţi? am întrebat-o cu blândeţe. Credeţi că bastonul, un obiect neînsufleţit, s-a mișcat de la sine și a ucis un om?
Și totuși, chiar în timp ce vorbeam, amintirea puterii maligne pe care o simţisem tocmai în acel baston, cu doar câteva minute în urmă, mă făcea să nu mai fiu atât de sigură că aveam dreptate.
– Aţi auzit vreodată de un deodand?
– Cuvântul nu-mi sună cunoscut.
– Este un termen pentru vechea lege englezească: deo, „lui Dumnezeu“, și dandum, „ceea ce trebuie să fie dat“. Se referea la orice posesiune care era cauza imediată pentru moartea accidentală a unei persoane. Atunci, obiectul era predat Coroanei, ca să i se dea o întrebuinţare pioasă.
La asta, nu mi-a venit în minte niciun răspuns, iar domnișoara Bellamy surâse.
– Bastonul acela este un deodand. Nu în sens oficial, nu este nici pe departe atât de vechi. Dar fusese cauza imediată a morţii unui tânăr, cu aproape șaptezeci de ani în urmă – așa mi-a spus tutorele meu. După o clipă de tăcere, continuă: Și garguiul acela de piatră, neplăcut, de lângă scară. A căzut din turnul unde fusese pus cu câteva secole în urmă, ucigând o mamă și un copil. Tutorele meu colecţionează asemenea lucruri, pe lângă toate acele suvenire morbid ale unor crime propriu-zise. I-a dat lui Archie bastonul, știind ce era și bănuind ce avea să facă. Se opri, trecându-și o mână peste frunte. Ce tot spun…? Sigur că nu bănuia nimic. De ce-ar fi făcut-o? Niciunul dintre obiecte nu-i făcuse vreodată un rău, și nici mie. Nici măcar când eram copil și mă jucam cu ce mi se năzărea – nu m-ar fi lăsat să mă ating de nimic periculos, desigur, de niciun lucru ascuţit sau casabil. Șopteam secrete în urechea garguiului, ba chiar obișnuiam și să-l sărut, și tocmai garguiul acela…
Se opri, cu mâna la gură.
Am așteptat să continue.
– Nu mai era la locul lui, se mutase prea aproape de scară. M-am gândit că poate l-o fi împins servitoarea, când spăla pe jos, dar femeia a insistat că nici nu se atinsese de el. Și totuși, nu se afla în același loc ca de obicei, ceea ce a făcut ca Archie să se împiedice de el și să se lovească la gleznă…
– Cineva l-a mutat din loc, am spus, încercând să propun o explicaţie raţională.
– Acum câteva zile, și lui Will i s-a întâmplat același lucru. A căzut peste el și, dacă nu-l prindeam, s-ar fi putut lovi la cap, mortal, la fel ca Archie!
– Dacă nu servitoarea, am insisat eu, putea s-o facă tutorele dumneavoastră sau vreun străin misterios… Iar dacă accidental domnului Randall se solda cu o vătămare serioasă, poate chiar cu moartea, ar fi fost un accident; nimeni nu putea spune că se comisese o crimă, chiar dacă garguiul fusese mutat din loc de cineva. Dar bastonul acela… Zău că nu-mi pot imagina cum ar fi putut un baston, aflat în posesia domnului Adcocks, să-i provoace moartea, fără intervenţia unei alte persoane. Dacă vă gândiţi că tutorele dumneavoastră îl controla, impunându-i să lovească…
– Nu! De ce-ar fi făcut asta? Chiar dacă avea o asemenea posibilitate, de ce ar fi vrut să-mi omoare logodnicul, când abia aștepta să vadă cum aveam să-i cauzez eu moartea?
Se albise complet la faţă, în afara celor două pete roșii din obraji. Am clătinat din cap:
– Nu înţeleg.
– Sigur că nu înţelegeţi. Fiindcă nu știţi că și eu sunt o… un… deodand. Sunt perla colecţiei lui. Primii mei ani de viaţă explică de ce m-a adoptat. Până să împlinesc doi ani, îmi omorâsem toată familia.”


 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics