Back to Top

Bannere roll up pentru prezentări


Expune-ți ideile

Există numeroase situații când în cadrul afacerilor, al școlilor, sau chiar pentru uz personal, avem nevoie de un mod prin care să ne expunem ideile mai clar în fața ochilor. Prezentările pot fi realizate prin intermediul sistemelor expoziționale de tip roll-up care sunt extrem de ușor de manevrat și transportat.

Un roll up banner este destinat în extrem de multe situații, el fiind o soluție ideală atunci când vrem să expunem la vedere anumite campanii sau idei. Întrucât este ușor de folosit, și pentru că vine cu o husă specială pentru a putea fi cărat dintr-un loc în altul, rolul rollup-urilor este bine definit. Un roll-up este sistem expozițional ideal pentru unitățile de învățamânt, mall-uri, cafenele, hoteluri, campanii promoționale, teatre, expoziții, și multe altele.



Sisteme expoziționale

Headprint și-a început activitatea în 2005, reprofilându-se de la soluții IT hardware spre producția publicitară și spre printuri. Bazându-se pe onestitate și integritate, echipa a evoluat constant, învățând în continuare de la zi la zi orice ar veni în ajutorul clienților.

Deținând tehnologie din domeniu de la producători extrem de cunoscuți (Mimaki, Epson, Xerox, Konica Minolta), compania reușește să ofere o serie de servicii și tehnologii precum este printarea digitală, vopsitoria în culori speciale, decuparea CNC, etc.

Printre produsele pe care aceștia le oferă clienților se numără sistemele expoziționale (expo). Găsiți mai multe variante de roll up banner, precum este rollup aluminiu, sau rollup premium. Dacă sunteți în căutare de rollup preț pentru toate buzunarele, Headprint este soluția ideală. Având diverse dimensiuni, puteți alege un roll-up potrivit pentru dumneavoastră.

Pentru un roll-up clasic, care se utilizează cel mai des, puteți opta pentru un roll up banner aluminiu. Acesta este cel mai folosit sistem expozițional portabil. Headprint oferă o serie de opțiuni pentru produsele lor, așa că puteți alege dacă doriți un roll-up fără sau cu laminare. În funcție de alegerea pe care o faceți, se va sesiza și o mică diferență pentru rollup preț. Banner-ul pentru acest roll-up se strânge automat pe un rulou tensionat, într-o carcasă de aluminiu.

Headprint vă oferă și roll-up premium, diferența dintre primul menționat și acesta referindu-se la calitate și la roll-up preț. Echipa de la Hearprint este adaptabilă și flexibilă, dornică de a învăța lucruri noi și de a accepta provocările clienților, îndeplinindu-le de fiecare dată cerințele. În funcție de volumul produselor pe care îl solicitați de la aceștia, livrarea va fi între una și 5/7 zile, rapiditatea companiei venind în ajutorul dumneavoastră atunci când aveți nevoie urgent de un anumit serviciu.



 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics