Back to Top

Recenzie: 8 povestiri de pe Calea Mosilor de Adina Popescu

carte zapada 8 povestiri de pe calea mosilor adina popescu editura arthur


Gen: Carte ilustrată, Pentru copii, Autori români
Format: Hardback
Număr de pagini: 120
Format: 170 x 250 mm
Ilustrator: Bilyana Velikova
Data apariției: Noiembrie 2016 || Editura Arthur || Goodreads

Sinopsis:
Adina stă pe Calea Moșilor și are tot ce își poate dori: are prieteni (din bloc și de la școală), păpuși, rotile și câte și mai câte. Are și un ghiozdan portocaliu, cu Scufița Roşie, care o face să simtă că poartă tot timpul o căsuță în spate, ca un melc. Din când în când ascultă discuri cu povești. Într-o zi scrie o poezie și devine o poetă celebră în toată școala. Într-o noapte urcă pe bloc și vede eclipsa de Lună. Iar la un moment dat îi convinge pe colegi să exploreze școala, în căutare de locuri secrete și misterioase. Calea Moșilor este toată lumea Adinei, pentru că aici se întâmplă totul, și numele ei adevărat este Calea Copilăriei.

Am scris aceste opt povestiri mai întâi pentru mine, ca să fiu din nou copil, dar le-am scris și pentru cei care își doresc să descopere o maşină a timpului care să-i poarte în anii 1980. Mi-aș dori ca această întoarcere în timp să îi ajute pe toți copiii să se simtă bine cu copilăria lor și să nu o piardă niciodată. - Adina Popescu

Rating: 5+/5

interior carte 8 povestiri de pe calea mosilor adina popescu editura arthur

O călătorie în trecut

Am descoperit-o pe Adina Popescu atunci când am citit Cartea Pricoliciului, apărută la Editura Arthur. Mi-a plăcut foarte mult stilul autoarei, așa că am fost fericită când am văzut că editura a publicat o nouă carte de-a autoarei.

8 povestiri de pe Calea Moșilor m-a invitat să călătoresc în trecutul autoarei, prin diverse povestiri simpatice care mi-au amintit cu drag de copilăria mult mai diferită de cea a copiilor din ziua de azi.

Stilul simplist și călduros al Adinei Popescu m-a făcut să îndrăgesc această carte, așa că pot spune că este una dintre preferatele mele. Mi se pare extrem de fain să poți citi o carte despre copilărie, mai ales atunci când o serie dintre aspectele prezentate se aseamănă cu ceea ce tu ai considerat ca fiind copilăria adevărată.

cititoare in parc cu carte in mana

Copilăria cu păpuși Barbie

Sunt sigură că și generațiile noi de copii îndrăgesc jucăriile și papușile, însă nu cred că le simt importanța la fel de mult cum o făceam noi pe vremuri. Autoarea a prezentat foarte frumos bucuria momentelor când a descoperit primele păpuși care semănau cu cele Barbie, cum le dichisea hainele, și cum prietena ei i-a furat capul unei papuși la un moment dat (probabil invidie copilărească, he he).

Descoperirea bicicletelor Pegas, a patinelor cu rotile, și a multor altor bucurii ale copilăriei sunt puține dintre lucrurile care fac un copil cu adevărat fericit. Sunt sigură că mulți dintre voi ați trecut prin aceste descoperiri, și aveți acum o urmă de nostalgie a acelor momente.

carte zapada 8 povestiri de pe calea mosilor adina popescu editura arthur

Hărți și aventuri prin tunele

Mi s-a părut tare amuzant să descopăr că Adina, alături de colegii săi de la școală, inventaseră posibilitatea existenței unui tunel al popilor în zona Calea Moșilor din București. Copiii se împărțiseră în echipe și aveau hărți care îi ghidau spre locurile pe care aveau să le cerceteze în căutarea unei averi îngropate (poate niște cărți vechi care valorau extrem de mult).

Și eu mă bucuram în copilărie de aventuri de acest tip, și îmi imaginam ce lucruri se pot afla în tunelurile care trec prin zona veche a Constanței. A fost o plăcere să văd cum era copilăria anilor '80: sunetul copiilor care alergau cu clopoțelul pe coridoarele școlii atunci când se suna, împărtășirea de mici momente speciale alături de unii colegi, observarea eclipsei de lună ca pe un fenomen din altă lume, jocuri cu păpuși, fugi pe biciclete în timp ce amicul din spate ajunge într-o baltă cu noroi.

8 povestiri de pe Calea Moșilor a fost o lectură care m-a aruncat într-o capsulă a timpului și mi-a amintit de aventurile pe care copiii le au în timp ce cresc și descoperă cu fascinație lumea, oamenii și lucrurile din jur. Cu niște ilustrații minunate realizate de Bilyana Velikova, m-am bucurat nespus de această lectură pe care v-o recomand cu mare drag!


* poze realizate împreună cu Snap Studio

Citate:
"M-am tot rotit după desenele de sub cupole, am amețit și m-am trezit în altă parte. Nu mai recunoșteam nimic - nici ghiozdanele, nici treningurile, nici ceasurile. Magazinul Bucur Obor e ca un pește mare, care te înghite. Odată ajuns în burta lui de unul singur, ca Pinocchio, nu mai ai scăpare și nici nu te va mai scuipa vreodată afară. Am început să plâng.
- De ce plângi? m-a întrebat o femeie tânără, într-un halat albastru, care era vânzătoare.
- Pentru că m-am pierdut de maaama, hîîî! Și de Anton, am adăugat repede.
[...]
- Atențiune! Copilul Popescu Adina se găsește la articolele de sticlărie.
Brusc, am încetat cu plânsul. Eram ca într-o navetă spațială și numele căpitanului pierdut în spațiu se auzea peste tot! Mă simțeam ca în Racheta albă, serialul pentru copii pe care îl vedeam duminica, o jumătate de oră, la televizor, atât de fantastic era acest magazin Bucur Obor!" (p.19-20)

"M-am așteptat ca după film să fie și mai tupeist cu mine, dar n-a fost așa. La început, nici nu mă băga în seama. Cred că făcea pe misteriosul.
M-a întrebat, totuși:
- Pot să te sun la 4 la interfon? Ieși p-afară?
I-am zis că da, însă nu mai puteam să-l punem să fie zeu, fiindcă eu și Dia ne plictisiserăm deja de zeițe. Nu i-am spus nici că urma să ieșim cu biclele, ultima descoperire, niște Pegasuri verzi, noi-nouțe, de la Bucur Obor. Am râs cu Dia la telefon, când i-am spus ce o să mai alerge acum Mandea după noi și n-o să ne prindă-n veci." (p.57-58)

"Imediat după Revoluție, ne-au pus și nouă sonerie. Elevul de serviciu trebuia doar să se ridice de pe scaun și să apese pe un buton.
Cine nu a prins școală cu clopoțel probabil că nu-și dă seama cum ar suna toată povestea asta, cum se poate sparge liniștea într-un mod atât de unic și de muzical. Cum ecourile slabe se transformă treptat într-un vuiet, o larmă care se întretaie cu zgomote de uși trântite, de bănci care scârțâie, de tot felul de proiectile zvârlite, de tropăieli care dau năvală în curte, de șuturi de minge care încep să se izbească în ziduri, icnete de fete trase de cozi și trântite, plesnituri și bufneli ale bătăilor care se nasc din senin sau le continuă pe cele mai vechi, rămase neterminate, vocalize, arii, vibrații, într-un crescendo, pe măsură ce clopoțelul înaintează pe culoarele școlii, sufocându-l de tot, până când Vulpe Nicoleta se ivește gâfâind pe scara profesorilor, cu un ultim clinchet. Abia atunci încep cele zece minute de libertate." (p.72)

"A doua zi a început să ningă serios, ba chiar a și viscolit un pic și atunci s-a pus într-adevăr zăpada. Troienită, Calea Moșilor parcă era o altă stradă, nu cea pe care o cunoșteam. Și acum iarna dă o altă perspectivă lucrurilor. Aerul are un alt miros, zgomotele se aud de parcă ai avea în urechi tampoane de vată, Calea Moșilor îngheață, intră în hibernare. Zilele friguroase și cu zăpadă trec prin tine, pe lângă tine, dar nu te ating, și totul se întâmplă în așteptare." (p.84)

 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics