Back to Top

Cum mă ORGANIZEZ în Februarie ✏️📔 | Agende | BOOKTUBE BEHIND THE SCENES

organizez luna februarie agende carnetele stickere

I am an organised freak (almost)!

Cine mă cunoaște știe că îmi plac foarte mult produsele ce țin de papetărie. Aici includem jurnalele, agendele, caietele, carnețelele, pixurile, creioanele, stickerele și multe alte nebunii. Încerc pe cât posibil să păstrez cam ce consider că este necesar și ce apuc să utilizez cel mai des, pentru a nu mă aglomera prea mult.

M-am gândit să vă arăt și vouă cam de ce anume mă folosesc pentru a mă organiza atunci când pornesc o nouă săptămână sau lună.

organizez luna februarie agende carnetele stickere

Agenda de buzunar

Preferata mea în acest moment este agenda Yesterday and Today Always Smile, pe care am primit-o acum ceva timp de la Banggood (v-am vorbit mai multe aici despre experiența mea) și mi s-a părut super faină. Este o imitație a agendelor originale marca Pony Brown din câte cred, dar îmi place foarte mult pentru că este micuță și îmi pot nota pe parcursul unui an planurile importante pe care le am de la o zi la alta.

Are și o supracopertă transparentă pe care o pot folosi în interior ca pe niște buzunare în care să includ semne de carte sau stickere pe care doresc să le am la îndemână.

Pentru a-i oferi un aspect și mai cute, am lipit pe copertele interioare niște hârtie de împachetat cu aspect floral. Fiind nițel transparentă, s-a potrivit de minune cu ideea pe care am avut-o. ^_^

organizez luna februarie agende carnetele stickere

Carnețelul Dream and Explore

De la KawaiiBox primisem un pachet super frumos, și în el am regăsit un carnețel tare simpatic. Este mic, numai bun de luat în buzunar sau în gentuță, și în el am decis să îmi notez ideile despre Booktube sau Blog, pentru a nu le uita pe viitor când doresc să pregătesc clipuri sau postări.

organizez luna februarie agende carnetele stickere

Stickere, pixuri cu sclipici și markere

Ca să le ofer o personalitate aparte carnețelelor și agendelor mele, m-am folosit de diversele markere și pixuri colorate/cu sclipici pe care le am. Îmi place să decorez paginile cu stickere drăguțe, și să le fac să arate cât mai plăcut, pentru a mă simți mereu cât se poate de inspirată.

Desigur, sunt momente când nu am chef sau mă grăbesc, și risc să nu scriu pe cât de frumos mi-aș dori, da de obicei încerc să îmi păstrez câteva momente în care să mă relaxez în timp ce îmi notez ideile.

organizez luna februarie agende carnetele stickere

Carnețelul To be read list

Am câștigat acum ceva vreme și un stack de foi care mă ajută să îmi planific lecturile, recenziile, etc. Mi se pare simpatic și de ajutor, întrucât am extrem de multe cărți despre care vreau să discut pe blog sau pe canalul de youtube, și se poate întâmpla să uit de unele dintre ele. Încerc să stau cât mai organizată și să îmi notez ideile în așa mod încât să mă motiveze să îmi duc treburile la bun sfârșit. ^_^

Vouă vă place să fiți organizați? Aveți o manie pentru produsele de papetărie?

Cum mă ORGANIZEZ în Februarie ✏️📔 | Agende | BOOKTUBE BEHIND THE SCENES

 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților