Back to Top

Coperta si ilustratii dezvaluite pentru editia ilustrata Harry Potter and the Prisoner of Azkaban


Așteptarea a luat sfârșit!


De foarte mult timp fanii Harry Potter erau curioși de cum va arăta al treilea volum ilustrat din seria Harry Potter. Ieri, cei de la Scholastic au postat un cover reveal pentru coperta volumului ilustrat Harry Potter and the Prisoner of Azkaban, acest lucru întâmplându-se după ce Pottermore a expus o serie de detalii despre ilustrațiile volumului.

Mi-au plăcut la nebunie ilustrațiile și aspectul volumelor 1 și 2 ale seriei create de J.K. Rowling. Jim Kay este un ilustrator genial și vă anunț că m-am îndrăgostit de coperta pentru volumul 3. Trecând peste faptul că este în tonuri de mov, iar eu iubesc movul, coperta înfățișează Knight Bus, acel Autobuz Magic destinat transportului vrăjitorilor aflați în bucluc.



O primă privire în interiorul cărții


Pottermore ne-a pus la dispoziție primele imagini care să ne permită să simțim vibe-ul volumului trei al seriei. După cum a afirmat Jim Kay, fiecare volum are ilustrații diferite, ele emanând magia, seriozitatea sau copilăria cărților, în funcție de cum este pus accentul de către J.K. Rowling.

Nu pot spune că sunt dată pe spate de toate imaginile pe care vi le las și vouă să vă dați cu părerea, dar pot sesiza clar o atmosferă destul de întunecată în Harry Potter and the Prisoner of Azkaban. Sunt tare curioasă de look-ul final al acestui volum și de modul în care vor fi înfățișate personaje precum Remus Lupin, Sirius Black, DementoriiBuckbeak sau profesoara Trelawney.

Cartea va aprea pe 3 octombrie 2017 și o puteți găsi deja la precomandă în mai multe locuri. Abia aștept să ajungă și în mâinile mele! ^_^


*sursă imagini Pottermore

 
Copyright © 2012-2017 Secretele Cărților
Real Time Analytics